model propus de F. Jacob și J. Monod, în 1961, pentru mecanismul genetic al reglării sintezei proteinelor la procariote. Un operon este alcătuit dintr-o secvență de ADN, formată din câteva gene adiacente, care funcționează asociat, ca o unitate în sinteza unor enzime specifice. Un operon este transcris într-o singură moleculă de mARN. Unii operoni sunt mari, de ex. sinteza aminoacidului histidina implică 11 proteine care sunt toate translate de o moleculă foarte mare de mARN care conține peste 10 000 nucleotizi. Porțiunea specifică a ADN-ului fiecărui operon care inițiază transcripția mesajului sau de unde începe sinteza moleculei de mARN se numește genă promotor. De promotor se leagă ARN polimeraza pentru transcripția operonului. Această secvență cuprinde cel puțin 1 000 nucleotizi. În aceeași secvență de ARN urmează gena operator, de care depinde funcționarea sau nefuncționarea întregului operon. În continuarea secvenței de ADN urmează genele structurale, care controlează sinteza unor proteine specifice cu rol structural sau enzimatic. Genele promotor și operator sunt precedate în secvența de ADN de către o genă reglatoare. Aceasta ocupă prima poziție în operon (în cazul operonului pentru lactoză; în alte cazuri gena reglatoare este separată de genele operonului asupra cărora acționează). Gena reglatoare prin produsul său chimic numit represor, reglează activitatea genei operatoare și genelor structurale, inducând transcripția mARN specific, sau represând transcripția mARN.