(lat. semen — sămânță) — 1. Complex tisular al unei plante cu flori care conține embrion și care prin ajungere în condiții de mediu favorabile (insămânțare) se va dezvolta într-o nouă plantă. 2. Organ vegetal la plantele spermatofite (gimnosperme și angiosperme), rezultat din dezvoltarea unui ovul după fecundare. Constă dintr-o parte esențială, embrionul, din țesuturi pentru depunerea substanțelor de rezervă, endospermul și perispermul și învelișul seminței, tegumentul. În urma germinării (în prezența apei, a oxigenului și a unei temperaturi potrivite, optimă între 25 — 30°C) din embrion se dezvoltă o nouă plantă. Pe tegumentul seminței se observă o cicatrice, hilul (rezultat din dezlipirea seminței de funicul), iar la unele specii este prezentă o proeminență alungită, rafe, sau formațiuni cărnoase: aril, caruncul etc. 3. Orice parte vegetală din care crește o nouă plantă (ex. tuberculul la cartof etc.).