(HEPAR) (gr. hepar — ficat) — cea mai mare glandă anexă a tubului digestiv, la vertebrate. Situat în cavitatea abdominală, este alcătuit din câțiva lobi (constituiți, la rândul lor, din lobuli) și este legat de diafragm și duoden prin canalul coledoc. Acest uimitor laborator al organismului îndeplinește funcții multiple și complexe, indispensabile vieții, printre care: 1. secretă bila (funcția biliară) și o excretă în duoden (bila participă la emulsionarea, degradarea și absorbția grăsimilor); 2. îndeplinește funcții metabolice (printre care: funcția glicogenetică și glicogenolitică, funcția lipo- și proteinoformatoare, funcția urogenetică; realizează metabolismul unor substanțe minerale, a apei, vitaminelor etc.); 3. formarea globulelor roșii (la făt) și distrugerea celor bâtrâne (în tot cursul vieții), neutralizarea, inactivarea și eliminarea substanțelor toxice (prin urină), inactivează unii hormoni, sintetizează unii fermenți specifici, menține echilibrul acidobazic, reglează temperatura, corpului ș.a. O serie de factori de risc pot îmbolnăvi ficatul. Printre aceștia un loc aparte ocupă infecțiile cu viruși hepatitici (virusul B, virusul non-A, non-B, care în țara noastră induc circa 66% din hepatitele cronice), medicația tuberculostatică, medicamentele hepatotoxice, toxicele industriale, insecto-funigicidele, alcoolul. Profilaxia infecției cu viruși hepatitici și eliminarea substanțelor toxice pentru celulele hepatice — hepatocite — împreună cu administrarea unor hepatoprotectoare, hepatotrofe și imunomodulatoare, pot păstra la parametrii normali această glandă sau pot readuce la normal funcțiile ficatului.