(lat. recessus — nemanifestat, retras) — noțiune folosită de Mendel (1865) pentru a indica acel caracter sau factor ereditar dintr-o pereche de caractere sau factori alelomorfi, care nu se manifestă în prezența factorului sau alelei dominante, în prima generație hibridă (F1; în stare heterozigotă) și reapare în generația a 2-a hibridă (F2). Caracteristicile recesive se manifestă numai când alelele care le controlează se găsesc în stare homozigotă sau hemizigotă. V. DOMINANT.