celulă senzitivă sau senzorială. 1. Receptor sau „poziție receptor” (engl. site-recepteur), moleculă ce aparține membranei unei celule capabilă să recunoască și să încastreze (îmbuce) o moleculă a unui corp „mesager”. Îmbucarea celor două elemente declanșează acțiuni precise in celula „recipient”, un „semnal”. Acest model este utilizat, de ex. de „neuromediatori” sau „neurotransmițători”, grație cărora influxul nervos trece dintr-o celulă în alta: emis de către terminația nervoasă a unei celule, influxul nervos este recunoscut de către un receptor pe membrana unei a doua celule, și acesta va fi „semnalul” pentru ca în a doua celulă să se producă unele transformări care vor face ca aceasta (a doua celulă) să emită la rândul ei un influx nervos. Identificarea tipului de receptor de pe celula nervoasă va putea conduce la prevederea tipului de moleculă chimică capabilă de a-l recunoaște și de a se fixa și mai ales de a-i modifica funcția spre un scop definitiv (v. NEUROMEDIATORI ). 2. Terminațiile periferice ale nervilor, situate în organele de simț, care recepționează excitațiile adecvate din mediu. Receptorul este o parte a organului de simț respectiv (ex. retina este receptorul vizual). Uneori este denumit receptor întregul organ de simț (ex. ochiul). 3. Parte a celulei, sau substanță din celulă, care funcționează ca anticorp în combinație cu molecule externe (ex. antigeni). V. LIMFOCITE.