Nucleul și protoplasma, nucleul intern și protoplasma externă, iată singurele părți esențiale ale unei adevărate celule. Restul este secundar, accesoriu. 
Andre Vesale
Andre Vesale (1514—1564) (pe numele adevărat Wesel) s-a născut la Bruxelles, în anul 1514. Vesale este primul anatomist modern, unul din cei mai mari biologi ai tuturor timpurilor, spirit îndrăzneţ, certat cu superstiţiile alimentate de clerul reacţionar, înrudit ca temperament şi destin cu Columb, Vasco da Gama, Durer, Paracelsus şi alţi mulţi deschizători de drumuri noi în epoca sa.
Andre Vesalevroia să pătrundă în tainele naturii şi drumul cel mai scurt pentru atingerea acestui ţel era medicina, de aceea pleacă să studieze medicina, la început la Lowen, iar apoi la Paris, unde l-a avut profesor pe anatomistul Jacques Dubois.
Care era situaţia medicinei la începutul secolului al XVI-lea?
Vechile şcoli şi teorii medicale, ca acelea ale lui Agricola sau Galen, fuseseră depăşite de noul suflu primenitor, pe care descoperirea de noi continente, teoria lui Copernic şi activitatea lui Paracelsus îl iscaseră în lume. Nu se mai disecau leşuri de maimuţe, cum făcea în antichitate Claudius Galen, ci cadavre omeneşti. La Praga, Veneţia, Viena, Padova şi Paris, universităţile obţin din când în când unele cadavre, fie cumpărându-le, fie furându-le din funia spânzurătorilor sau din vreun cimitir nepăzit. Fireşte, cei care erau prinşi asupra faptului sufereau rigorile legii necruţătoare, inspirată de bigotismul religios al claselor dominante.
Ca student se declară de la început împotriva învăţământului tradiţional care avea la bază învăţătura lui Galen. Dispreţuia pe ori cine accepta orbeşte ce-i spunea profesorul; de asemenea nutrea un dispreţ vădit pentru acei profesori care nu făceau disecţii.
| Vesale avea să rişte totul spre a dezlega tainele constituţiei interne a corpului omenesc. După obţinerea titlului de doctor în chirurgie, la vârsta de 26 de ani devine profesor la aceeaşi universitate din Basel, unde nu demult ţinea prelegeri Paracelsus. Doi ani mai târziu, în 1543, el publică cea dintâi anatomie modernă, care, fiind scrisă în latina cultă, poartă titlul de: „De humanis corporis fabrica”. În traducere românească, aceasta înseamnă „Despre fabrica trupului omenesc”, titlu care lasă să ghicim viziunea contemporană pe care o avea Vesale despre corpul nostru, socotit un ansamblu indestructibil de ţesuturi şi funcţiuni, o uzină cu resorturile ei precise şi severe. |
Acest tratat de anatomie cuprinde şapte cărţi: cartea I – „Oase şi cartilaje”; cartea a Il-a: – „Articulaţii şi muşchi”; cartea a IlI-a – „Vasele de sânge“; cartea a IV-a – „Nervii”; cartea a V-a – „Organele de digestie şi genito-urinare”; cartea a VI-a – „Inima şi organele de respiraţie”; cartea a VIl-a – „Creierul şi organele de simt”.
Lucrarea aceasta este una din cele mai impresionante victorii ale spiritului omenesc căutător de adevăr. Haeckel susţine despre Vesale că atinge perfecţiunea în materie de anatomie descriptivă şi că anatomiştii de după el n-au avut de corectat mai nimic la lucrarea lui, cel mult au adăugat unele detalii. În cazul unor greşeli, discipolii săi le-au corectat tot în spiritul muncii şi viziunii lui Vesale.
Aşa ceva nu se prea întâmplă în domeniul ştiinţelor pozitive, unde primii descoperitori bâjbâie încă în întuneric, ca abia urmaşii lor să perfecţioneze treptat cucerirea iniţială. Volta descoperă curentul electric dar nu ştie să-l folosească încă; primele lentile relevă ochiului uimit microorganismele active, dar cei care scriu despre ele fac erori după erori; Vesale însă începe să disece trupul omenesc şi duce, cu extraordinară dibăcie şi tenacitate, la bun sfârșit această pasiune a sa.
Ani întregi, Vesale a dormit cu unul sau mai multe cadavre sub patul său. Unele erau ciopârţite, altele intraseră în putrefacţie. Mirosul pe care-l răspândeau putea atrage atenţia zbirilor inchiziţiei şi Vesale se folosea de diferite chimicale, spre a masca emanaţiile fetide ale trupurilor în descompunere. Noaptea, în dosul geamurilor oblonite, ajutat de câţiva discipoli însufleţiţi, el diseca migălos trupurile anonime scoase de sub pat.
În munca aceasta a fost secondat de pictorul van Calcar, elevul lui Tizian, care desena muşchii, tendoanele, venele şi oasele relevate de Vesale.
Înainte de a-şi scrie opera de căpetenie, Vesale a avut prilejuri nenumărate de a călători prin lume. Ca medic practicant a colindat peste jumătate din Europa, servind în diferite unităţi militare; de asemenea l-a slujit pe Carol Quintul, ai cărui mercenari au prădat fără scrupule Roma, fiind şi medicul de curte al sângerosului Filip al II-lea.
Pretutindeni el se afla pe urma armatelor combatante, disecând zi şi noapte, fără să obosească, numeroase cadavre umane. Între timp, a ţinut prelegeri la universităţile din Padova, Pisa şi Bologna, după ce Baselul l-a alungat şi pe el întocmai ca pe Paracelsus.
Este greu de priceput când a avut Vesale răgazul necesar alcătuirii unei astfel de opere minuţioase, care presupunea răbdare şi stăruinţă.
El avea „de furcă“ pe atunci cu diferite epidemii, dintre care cea mai răspândită era luesul. În secolul al XlV-lea, ciuma a secerat, numai în Germania, peste un milion de oameni. Pe lângă ea, luesul sau cum i se spunea pe atunci „franţul“, era mult mai cumplit.
Putem să afirmăm cu convingere că Vesale şi-a întocmit atlasul său de anatomie printre râurile de sânge ale războaielor şi în gemetele nefericiţilor muribunzi. Ziua tămăduia, noaptea diseca şi scria cu febrilitate. În Italia, Germania sau Spania, el n-a încetat o clipă, nici chiar după apariţia cărţii sale, să disece, să înveţe şi să lămurească problemele migăloase ale constituţiei anatomice umane. Preparatele sale erau desăvârşite, model de seriozitate şi iscusinţă profesională.
Poate că Vesale ar mai fi dat la iveală şi alte lucrări, dacă zbirii inchiziţiei spaniole nu l-ar fi descoperit disecând un cadavru furat din cimitirul spitalului catolic. Vesale a fost încarcerat, torturat şi condamnat la moarte. În ultima clipă, Filip al II-lea care nu-i uitase serviciile aduse, i-a comutat pedeapsa capitală în peregrinaj la Ierusalim.
Vesale s-a supus şi a plecat în Palestina, îndurând toate mizeriile şi neajunsurile rezervate peregrinilor cerşetori la „Sfântul Mormânt“.
În 1564, el s-a îmbarcat pe o galeră veneţiană, spre a se întoarce în Europa. N-a ajuns niciodată acasă, deoarece pe Marea Ionică, galera, fiind prinsă de o furtună puternică, a naufragiat şi mulţi dintre cei care se aflau pe ea au murit de foame. La puţin timp după ce ambarcaţiunea a ajuns în faţa insulei Zante (căreia corăbierii îi spun „Fior de Levante“ – Floarea Levantului) şi-a aflat sfârşitul, la numai cincizeci de ani, omul de pe urmele căruia cunoştinţele despre anatomia corpului omenesc au luat un mare avânt ce au contribuit la cuceririle contemporane ale medicinii, pe care nici Vesale nu s-ar fi încumetat să le profeţească.
În primăvara anului 1578, a văzut lumina zilei în orașul Folkestone, din comitatul Kent, cel care avea să devină una din personalitățile științifice cele mai proeminente ale Angliei şi ale lumii, William Harvey.
Tatăl s...
